România azi (cu ocazia celebrei OUG 13 din 2017)
Nu pare că, vreodată, ne vom mai reveni! "Răspunderea magistraţilor trebuie blocată!" - (o tot spun, subliminal, partizani în Piaţă). Te uiţi cum merge treaba și-ţi vine-a-nnebuni! Nu pare că, vreodată, ne vom mai reveni! "Răspunderea magistraţilor trebuie blocată! - Orice vină-a dumnealor, brusc, amnistiată!" Te uiţi cum merge treaba și-ţi vine-a-nnebuni! Nu pare că, vreodată, ne vom mai reveni! "Răspunderea magistraţilor trebuie blocată! Râca unui șef de stat, total, graţiată!" Te uiţi cum merge treaba și-ţi vine-a-nnebuni! Încă puţin și-i vremea din ţară-a o roi!
Arta de a vorbi vs. arta de a tăcea
Prezența ei era o bucurie, ce-ntotdeauna sufletu-mi înmiresma, indiferent prin care murdărie, acesta, pân-a o vedea, se zbuciuma. Vorbirea ei era o simfonie, ce echilibrul, mai mereu, îmi clătina, cu tonuri parcă destinate mie și cu idei la care mintea-mi rezona. Ochii ei erau precum un cer senin, la care-n van cătam a rămâne rece, spăimântat ca-ntâmplător să nu devin cel ce fulgere-n privire i-ar aduce. (Totuși, câte-odat-ai fi complet nebun să-i spui vreunei minuni cât ți-e de dragă; deci, te poticnești în gându-ți "oportun": "Șșșt, bolovane... c-aici nu prea-i de șagă!") Acum, deși viața ne-a tot depărtat, iar chipu-i abia-mi mai vine-n amintire, suspin, când și când, adânc înduioșat de cum poate sfârși o-ntâie iubire.
Cioc, cioc
Cioc, cioc, nesfârșit Ciocănitoarea sapă amintiri de tei Toamna cerci leacuri băbeşti Nici chip de noi remedii
Simpla deducție
Oare acea tulburătoare presimțire... numai pe mine să mă fi-ncercat, captivă în întâia noastră amintire rămasă din trecutu-ndepărtat? Unii, probabil, i-ar fi spus destin, alții, ceva mai filozofi, pură-ntâmplare; eu încă nu-mi explic cum, din senin, situația a devenit fără scăpare. (Foarte-ncordat tot admiram nuanța cu care propriu-mi suflet mi te contura; băftosu,-ntrevăzându-ți importanța, găsise astfel modul de-a mă-nflăcara.) Nu știu ție-n ce măsură ți s-or fi-ntâmplat trăiri aidoma pân' spre-asfințit, însă prea târziu, nestrămutată, c-ai plecat, cam neagă c-o luasem pe-un drum greșit.
Legat de rarităţi...
Oare-acel gen de-ntâmplări în stare viaţ-a-ţi preschimba, or avea fraţi sau surori ce însăși moartea-ţi pot schimba?
Tanka. O voce
un puști ofticat pleacă din joc cu mingea e a mea o iau o voce pe la palat mai lăsați justiția
Erodare de duzină
Cum ziua când ea nu râdea era o zi zdrobită, mereu atent, el, născocea vreo poznă nimerită. Iar când părea că ea vedea lumea-n tonuri obtuze, el, delicat, le înflorea, așa... să o amuze. Cam astfel fost-a la-nceput și-un timp după aceea, ridicolul s-a-ntrețesut totuși cu odiseea. Odată chiar, când își murea: "Gluma prea s-a îngroșat!", trist, o surprinse cum gândea: "Hazul s-a cam terminat…"